Ce trebuie să știți despre îndepărtarea nervului dentar
Îndepărtarea nervului unui dinte este recomandată atunci când apare o inflamație sau o infecție la acest nivel.
Cele mai frecvente situații care impun extirparea nervului dentar sunt:
- În cazul în care pacientul își fracturează un dinte, iar nervul este expus, producând durere;
- Cariile netratate la timp sau tratate incorect pot ajunge până la nivelul camerei pulpare și pot duce la infectarea și necrozarea dintelui în cauză;
- Devitalizarea dintelui, atunci când acesta suferă un proces de necroză, de mortificare pulpară ireversibilă;
- În scop protetic, atunci când inserarea unei lucrări protetice presupune șlefuirea dintelui;
- În caz de abraziune sau atriție importantă, care se însoțește de hipersensibilitate și durere la consumul de alimente fierbinți sau reci.
Pentru a preveni afecțiunile care necesită extirparea nervului, specialiștii în Endodonție Dental Hospital România vă recomandă o igienă orală corectă, efectuată de cel puțin 2 ori pe zi și care să includă folosirea apei de gură și a aței dentare, precum și controalele periodice la medicul stomatolog, de cel puțin 2 ori pe an, pentru a preveni și trata cariile în fază incipientă.
Specialiștii în Endodonție Dental Hospital România asigură procedura de îndepărtare a nervului dentar și terapia canalului radicular în cele mai sigure condiții pentru pacient, fără durere.
Tratamentele de canal sunt efectuate cu anestezie locală, utilizând o tehnologie și aparatură medicală de ultimă generație și cu ajutorul microscopului dentar.