Cât de importantă este o bună cunoaștere a psihologiei copilului, în stomatologie?

La Clinica stomatologică Dental Hospital România, avem grijă nu doar de zâmbetului copilului, dar și de starea sa de bine pe durata ședințelor de tratament. Pentru noi, este foarte importantă psihologia copilului, astfel că, încă de la prima vizită la cabinetul de pedodonție din cadrul spitalului nostru, ne propunem să creăm o relație de încredere și siguranță între medicul specialist pedodont și copil. Fiecare mic pacient este primit cu multă răbdare, înțelegere și empatie.

Știm cât de mare este frica celor mici de dentist, de aceea prima vizită a copiilor este una de acomodare, în care cel mic se familiarizează cu medicul pedodont și asistenta care vor avea grijă de dințișorii cu probleme, explorează cabinetul, interacționează cu personalul medical, ca să devină deschis, curios și să răspundă singur la întrebări, atunci când medicul îl întreabă cum îl cheamă și câți anișori are. Dacă cel mic este temător, la prima vizită nu se va realiza nici măcar consultația inițială.

Abia după ce copilul se obișnuiește cu cabinetul și medicul pedodont, începe tratamentul propriu-zis. Ședințele se desfășoară gradual și vor include scurte joculețe, astfel încât cel mic să fie ușor distras și să uite de frică. Spre exemplu, în cazul în care copilul nu vrea să deschidă gurița, vom apela la un joc sau o povestioară haioasă pentru a-l liniști și a-l face să capete încredere că nu îl va durea.

Experiențele neplăcute la medicul stomatolog, din copilărie, pot crea traume, care vor avea repercusiuni negative majore asupra comportamentului adultului de mai tarziu.

Pentru copiii foarte anxioși și necooperanți, care refuză tratamentul stomatologic, indiferent de intensitatea durerii sau complexitatea manoperei, vom avea alături un psiholog, care să-i ajute să-și depășească traumele și să restabilească relația medic pedodont-pacient, indiferent cât de neplăcute au fost expriențele celor mici, înainte să ajungă la noi.

Dacă tratamentul este complex, se va începe cu manopere mai simple, precum un periaj profesional sau o fluorizare locală, iar abia apoi, se vor face, după caz, obturații, tratamente de canal sau extracții.

Cabinetul stomatologic pentru copii din cadrul Dental Hospital România este special amenajat pentru a crea o ambianță plăcută, jovială și liniștitoare pentru copii. Decorul este desprins din tărâmul personajelor din desenele animate, iar zona de așteptare pentru cei mici a fost transformată într-un spațiu de joacă, care îi va ajuta pe aceștia să se destindă și să se bucure de jocuri și activități specifice vârstei lor.

Medicul stomatolog nu este acel “Bau-Bau” din povești, din contră, este prietenul copiilor, iar rolul nostru este, de fiecare dată când avem un pacient copil, să-l ajutăm să-și depășească această frică, printr-o atitudine deschisă, cu tact, răbdare și empatie. Astfel, ce mic va beneficia nu doar de un zâmbet sănătos și frumos, ci și de o experiență memorabilă, pe care o va împărtăși, peste ani, copiilor lui.

Ți-a fost de ajutor articolul? Distribuie-l pe rețelele de socializare