Tehnici de imobilizare a dinților cu mobilitate – Dr. Răzvan Tudor
În urma imobilizării, se creează condiții de stabilitate și rezistență a dinților mobili față de forțele transversale care, în cazul unor dinți parodontotici, cu implantare redusă, au un rol traumatizant asupra acestora. Totuși, imobilizarea dinților nu stopează boala, ci doar îmbunătățește stabilitatea dinților afectați.
Un sistem de imobilizare eficient trebuie să îndeplinească o serie de condiții printre care:
- Să asigure o imobilizare bună a dinților.
- Tehnica de lucru să fie cât mai simplă și sacrificiul de țesut dur dentar cât mai redus.
- Să fie cât mai fizionomic, neacoperind fața vizibilă a dintelui.
- Să lase spațiile interdentare libere, pentru ca măsurile de igienă dentară să nu fie ingreunate.
- Să aibă un preț cât mai scăzut și să nu afecteze vitalitatea dintelui.
Imobilizarea dentară poate să fie temporară sau de lungă durată. În cazul imobilizării temporare se asigură, pentru o perioadă scurtă de timp, condiții favorabile vindecării parodonțiului și este indicată în cazul dinților cu afectare parodontală redusă și cu mobilitate redusă. Dacă după aproximativ două luni se constată o îmbunătățire și dinții devin mai fermi, se poate renunța la imobilizare.
În acest caz pacientul va trebui să vină la controale periodice timp de cel puțin 6 luni. Dacă după aproximativ două luni de la imobilizare rezultatele nu sunt satisfăcătoare, se poate realiza o imobilizare mai solidă cu ajutorul unor sisteme mai rezistente.
Înaintea oricărei imobilizări dentare, pentru un rezultat cât mai bun, este obligatorie realizarea unui detartraj și periaj dentar, aplicarea de antibiotice și antiinflamatoare local, eventual tratament chirurgical.
Imobilizarea dinților parodontotici se poate realiza prin mai multe metode, cele mai cunoscute sunt:
- Imobilizarea cu sârmă
- Imobilizarea cu bandă de fibră de sticlă
- Imobilizarea cu ajutorul punților dentare
Imobilizarea cu sârmă este cel mai vechi tip de imobilizare. Cu ajutorul unei sârme speciale, foarte subțire, se pot face ligaturi în 8 sau aceasta se lipește cu un material special pe interiorul dinților afectați, solidarizându-i. O altă metodă de imobilizare mult mai modernă este cea cu bandă din fibră de sticlă. Aceasta se plasează tot pe fața orală a dinților, care nu este vizibilă și se lipește adeziv cu un material compozit.
În cazul în care se dorește o imobilizare de lungă durată, se poate opta pentru imobilizarea cu ajutorul punților dentare. Acestea se realizează cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară, sunt mult mai rezistente, solidarizând dinții parodontotici într-un bloc pluridentar, capabil să reziste mult mai bine forțelor masticatorii.
În concluzie, putem spune că imobilizarea dinților, dacă este corect realizată și controlată periodic reprezintă o metodă de luat în calcul pentru păstrarea pe arcadă a dinților parodontotici pe o perioadă cât mai mare de timp. Atât timp cât pacientul vine la controale periodice și menține o igienă orală bună, durata de viață a imobilizării poate depăși chiar și 8 ani.