Tehnici de imobilizare a dinților cu mobilitate Dr. Răzvan Tudor

Dinții cu mobilitate dentară prezintă o serie de mișcări anormale, nefiziologice, atât în plan orizontal, cât și vertical. În mod normal, dinții au o ușoară mobilitate în plan orizontal, de aproximativ 0.1 mm pentru cei pluradiculari și de aproximativ 0.15 mm pentru dinții monoradiculari. În plan vertical poate apărea, de asemenea, o înfundare fiziologică a dintelui în alveolă de maxim 0.02 mm.

Mobilitatea patologică apare atunci când aceste valori sunt depășite. Mobilitatea dentară din boala parodontală reprezintă o manifestare care îngrijorează și motivează pacientul să meargă la un consult de specialitate. Această afecțiune are multiple metode de rezolvare, atât prin tehnici conservatoare, cât și prin metode mai invazive.

Cea mai cunoscută metodă conservatoare, prin care are loc păstrarea dinților parodontotici pe arcadă, este imobilizarea dentară. Aceasta implică totalitatea măsurilor întreprinse de medicul stomatolog sau de către medicul specialist parodontolog împreună cu tehnicienii dentari, prin care dinții mobili se angrenează într-un bloc capabil să reziste la forțele care acționează asupra parodonțiului marginal. Imobilizarea dinților parodontotici se face cu scopul de a prelungi viața acestora pe arcadă, solidarizându-i într-un bloc pluridentar, pentru a rezista mai bine forțelor masticatorii.

În urma imobilizării, se creează condiții de stabilitate și rezistență a dinților mobili față de forțele transversale care, în cazul unor dinți parodontotici, cu implantare redusă, au un rol traumatizant asupra acestora. Totuși, imobilizarea dinților nu stopează boala, ci doar îmbunătățește stabilitatea dinților afectați.

Un sistem de imobilizare eficient trebuie să îndeplinească o serie de condiții printre care:

  • Să asigure o imobilizare bună a dinților.
  • Tehnica de lucru să fie cât mai simplă și sacrificiul de țesut dur dentar cât mai redus.
  • Să fie cât mai fizionomic, neacoperind fața vizibilă a dintelui.
  • Să lase spațiile interdentare libere, pentru ca măsurile de igienă dentară să nu fie ingreunate.
  • Să aibă un preț cât mai scăzut și să nu afecteze vitalitatea dintelui.

Imobilizarea dentară poate să fie temporară sau de lungă durată. În cazul imobilizării temporare se asigură, pentru o perioadă scurtă de timp, condiții favorabile vindecării parodonțiului și este indicată în cazul dinților cu afectare parodontală redusă și cu mobilitate redusă. Dacă după aproximativ două luni se constată o îmbunătățire și dinții devin mai fermi, se poate renunța la imobilizare.

În acest caz pacientul va trebui să vină la controale periodice timp de cel puțin 6 luni. Dacă după aproximativ două luni de la imobilizare rezultatele nu sunt satisfăcătoare, se poate realiza o imobilizare mai solidă cu ajutorul unor sisteme mai rezistente.

Înaintea oricărei imobilizări dentare, pentru un rezultat cât mai bun, este obligatorie realizarea unui detartraj și periaj dentar, aplicarea de antibiotice și antiinflamatoare local, eventual tratament chirurgical.

Imobilizarea dinților parodontotici se poate realiza prin mai multe metode, cele mai cunoscute sunt:

  • Imobilizarea cu sârmă
  • Imobilizarea cu bandă de fibră de sticlă
  • Imobilizarea cu ajutorul punților dentare

Imobilizarea cu sârmă este cel mai vechi tip de imobilizare. Cu ajutorul unei sârme speciale, foarte subțire, se pot face ligaturi în 8 sau aceasta se lipește cu un material special pe interiorul dinților afectați, solidarizându-i. O altă metodă de imobilizare mult mai modernă este cea cu bandă din fibră de sticlă. Aceasta se plasează tot pe fața orală a dinților, care nu este vizibilă și se lipește adeziv cu un material compozit.

În cazul în care se dorește o imobilizare de lungă durată, se poate opta pentru imobilizarea cu ajutorul punților dentare. Acestea se realizează cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară, sunt mult mai rezistente, solidarizând dinții parodontotici într-un bloc pluridentar, capabil să reziste mult mai bine forțelor masticatorii.

În concluzie, putem spune că imobilizarea dinților, dacă este corect realizată și controlată periodic reprezintă o metodă de luat în calcul pentru păstrarea pe arcadă a dinților parodontotici pe o perioadă cât mai mare de timp. Atât timp cât pacientul vine la controale periodice și menține o igienă orală bună, durata de viață a imobilizării poate depăși chiar și 8 ani.

Ultimele articole

Cum să îți pregătești copilul pentru vizita la stomatolog?
Boala parodontală – etiologie și factori de risc
Boala parodontală – forme clinice de manifestare
Caracteristicile durerii în boala parodontală
Tratamentul chirurgical în boala parodontală
Zâmbește din toată inima pentru România

PROGRAMEAZĂ-TE

Medici specialisti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *