Recomandări privind igiena orală și alimentația la pacienții cu implanturi dentare – Dr. Gabriel Pavel

Deși, în general, pacienții privesc cu neliniște și anxietate partea chirugicală a stomatologiei, implantul, din fericire, face parte din intervențiile mai puțin solicitante atât pentru medic, cât și pentru pacient. Ca nivel de dificultate, extracția și implantul dentar nu de puține ori pot fi considerate egale, excepție făcând poate extracțiile molarilor de minte cu anatomie particulară sau la implanturile care, din cauza caracteristicilor anatomice deosebite, implică o abordare mai complexă.

Stomatologia, însă, este o ramură medicală chirurgicală, și de aceea orice intervenție indiferent de amplitudinea ei presupune o prevenție atât pre, cât și postoperatorie. După inserarea unui implant dentar este necesară respectarea unor recomandări din partea pacientului tocmai pentru a favoriza vindecarea osoasă a acestuia și pentru a evita eventualele neplăceri date de apariția unor complicații.

Etapa prechirurgicală este manageriată cel mai bine de către medicul implantolog. Acesta evaluează severitatea cazului și, în modul acesta, decide uneori necesitatea antibioterapiei înainte de a efectua intervenția, precum și îmbunătățirea obiceiurilor privind igiena orală. Succesul etapei post chirurgicale depinde, însă, și de implicarea pacientului. Acesta trebuie să își controleze pentru o perioadă determinată atât igiena orală, cât și alimentația. De asemenea, după inserarea implanturilor este foarte importantă atenția acordată de pacient pentru sănătatea gingiilor, precum și în ceea ce privește controlul florei bacteriene de la nivelul cavității orale.

În medie, durata de osteointegrare a unui implant este de aproximativ 5-6 luni. În această perioadă este necesară o foarte mare atenție la igiena acestor implanturi. Depozitele de bacterii depuse pe aceste dispozitive și, mai ales, neîndepărtate corespunzător, le pot compromite chiar dacă au fost inserate în condiții 100% ideale. De aceea, pacienții la care au fost inserate implanturi dentare trebuie să țină seama de următoarele recomandări legate de igiena orală:

Dispensarizarea pacienților cu implanturi dentare

După inserarea implanturilor o primă vizită obligatorie la medicul stomatolog se face după 15-30 zile. Apoi, se vor stabili controalele ulterioare după o perioadă de 4-6 luni de la intervenție.

Igiena dentară la pacienții cu implanturi

După protezarea acestor implanturi, igienizarea profesională va fi realizată de către medicul stomatolog în mod regulat, cu o frecvență de 1-3 ori pe an. Igiena orală realizată de către pacient acasă trebuie să fie atent efectuată și susținută.

În primul rând, periajul se realizează în fiecare dimineață și seară, de preferat cu o periuță cu perii moi (soft), pentru a nu traumatiza gingia epitelizată de lângă implant. De cele mai multe ori sunt necesare și mijloace adjuvante. Nu trebuie omisă utilizarea aței dentare de două ori pe zi, precum și apa de gură. Suplimentar în spațiile greu accesibile se pot utiliza și periuțe interdentare sau dușul bucal. Totuși, trebuie precizate două aspecte:

  • orice igienizare dacă este făcută incorect este ineficientă
  • igienizarea dacă este făcută prin manevre intempestive poate să devină traumatică

 

Dușul bucal reprezintă un dispozitiv de igienizare relativ nou în lumea stomatologică și este destul de binevenit atât pentru pacienții cu implanturi, precum și pentru cei cu lucrări protetice sub care accesul periuței dentare este aproape imposibilă. Dușul bucal nu este greu de utilizat și s-a dovedit eficient. Prin jetul de apă bine direcționat, are capacitatea de a desprinde depozitele de bacterii de pe suprafețe și, în aceeași măsură, să îndepărteze resturile alimentare de sub lucrări, cauzatoare de de inflamații ale mucoasei și, în mod special, al mirosului neplăcut al gurii, care poate să persiste chiar și după un periaj riguros. Bineînțeles, igienizarea trebuie să aibă loc după fiecare masă. În prima zi de după intervenția de inserare a implantului dentar se evită clătirea energică a gurii, atingerea cu limba și periajul zonei respective, după care se poate efectua igiena orală cu o periuță de dinți moale (se pot găsi periuțe foarte moi, special concepute pentru igienizarea zonelor proaspăt lezate).

Alimentația pacienților cu implanturi dentare

În zilele de după intervenția de inserare a implanturilor dentare, alimentele trebuie să fie de consistență moale, la o temperatură moderată, fără extreme termice, adică nu prea fierbinți sau prea reci și, de asemenea, trebuie eliminate din alimentație cu desăvârșire lactatele. Alimentele dure trebuie evitate în primele 72 de ore cu desăvârșire. Trebuie eliminate și alimentele lipicioase, precum și cele care conțin semințe, tocmai pentru a evita accesul unor astfel de fragmente în plaga și apariția unor infecții. Tot în această perioadă și poate până la vindecarea completă trebuie evitat consumul băuturilor acidulate.

Ți-a fost de ajutor articolul? Distribuie-l pe rețelele de socializare