Gingivita

Gingivita reprezintă inflamația parodonțiului marginal de înveliș sau superficial și este afectarea cu cea mai mare prevalență și incidență în clinica bolilor parodonțiului marginal.

Această inflamație poate să îmbrace mai multe aspecte și să urmeze evoluții diferite în funcție de mai multi factori.

Conform noii clasificări a bolilor parodontale, putem vorbi de:

1. Gingivite induse de biofilmul dentar:

  • Asociate doar cu biofilmul dentar
  • Mediate de factori de risc sistemici sau locali
  • Măriri de volum gingivale influențate de medicație

2. Boli gingivale neinduse de biofilmul dentar:

  • Tulburări genetice/de dezvoltare
  • Infecții specifice
  • Stări/afecțiuni inflamatorii și imune
  • Procese reactive
  • Neoplasme
  • Boli endocrine, de nutriție și metabolice
  • Leziuni traumatice
  • Pigmentare gingivală

Gingivita presupune inflamația localizată la nivelul papilei dentare, marginii gingivale libere și uneori, mai rar, a gingiei fixe, și poate afecta un dinte, mai mulți sau toți dinții cavității orale.

Dupa evoluție, putem sa discutam despre gingivita:

  • Acută: toxică, traumatică, termică
  • Subacută: cu manifestări clinice mai reduse
  • Cronică: forma cel mai des întâlnită, care este relativ ușor suportată de pacient și care poate evolua cu suprapunerea unor episoade acute sau subacute

Din punct de vedere al prognosticului după tratament, gingivita este afecțiunea parodontală care se poate vindeca ad itegrum, adică in totalitate, atunci când tratamentul este corect direcționat, iar diagnosticul este pus cât mai precoce.

O gingivită se poate vindeca deci atunci cand este tratată în timp util, dar în aceeași masură, aceasta poate evolua, netratată, producând diferite forme de parodontită, adică afectarea profundă a parodonțiului, cu implicarea osului și a ligamentului parodontal.

Din cauza simptomatologiei care nu are întotdeauna răsunet puternic asupra stării de bine a pacientului, adresabilitatea nu este realizată mereu țintit asupra acestui aspect, consultația de specialitate este cerută relativ rar, atunci când vorbim de afecțiuni gingivale.

De cele mai multe ori, gingivita este diagnosticată la un control de rutină sau în momentul în care pacientul se adresează medicului stomatolog pentru alte probleme dentare.

Întrebari frecvente

Principalul semn clinic obiectiv este sângerarea gingivală, care, de asemenea, este și simptomul care aduce pacientul în cabinetul de stomatologie.

Halena sau mirosul urât al cavitatii orale, care poate avea ca una dintre cauze bacteriile cantonate la nivelul șanțului gingival, se află, de asemenea, printre primele motive ce determină pacientul să ceară ajutor de specialitate.

Sângerarea gingivală poate fi provocata de periajul dentar sau de atingerea și presiunea exercitate de alimente sau poate fi uneori spontana.

Chiar daca sangerarea este primul semn al inflamației gingivale, acesta nu este singurul, putem să ne dăm seama și singuri dacă există probleme de ordin gingival atunci cand: gingia își modifică culoare și devine rosie – albastruie, își modifică volumul în sensul creșterii acesteia, în unele situații gingia ajungând să acopere în proporții diferite suprafața dintelui.

În urma consultului de specialitate se poate pune un diagnostic cert, pe baza semnelor clinice și a examenului clinic obiectiv realizat de către medic.

Etaple de tratment sunt apoi stabilite în funcție de diagnosticul fiecărui pacient și se iau cele mai bune decizii medicale pentru a reuși sa obținem starea de sănătate clinică a gingiei.

Menținerea rezultatelor clinice obținute devine un deziderat la care un aport imens îl are pacientul.

Acesta are responsabilitatea de a respecta indicațiile medicale cu privire în primul rând la rutina de periaj dentar realizată de el însuși la domiciliu.

Această metodă este diferită în funcție de nevoile fiecarui pacient și este explicata în detaliu de către medic.

În cazul gingivitelor induse de medicația sistemică acestea pot să reapară atunci cand pacientul are nevoie de anumite medicamente, însă în aceste cazuri, are loc buna colaborare între medicul stomatolog și medicul curant pentru ca împreună să reușeasca să obțină un echilibru benefic pentru pacient.

Controalele periodice reprezintă modalitatea cea mai bună prin care putem sa observăm evoluția și păstrarea rezultatelor obținute prin tratament, tot la controalele periodice, medicul observă dacă pacientul a respectat indicațiile primite și daca este cazul să reintervina, în cazul unor reacutizari.

Prevenția este metodă cea mai potrivită de a evalua situația periodic, astfel încat să ne asigurăm ca sănătatea gingivală este în echilibru.