Anestezia în stomatologie

Etimologic, cuvântul „anestezie” este de proveniență greacă și se definește prin „absența sau pierderea sensibilității”. Această metodă de eliminare a durerii în timpul diferitelor intervenții chirurgicale a fost descoperită pentru prima dată de către medicii dentiști. Substanțele folosite pentru a suprima recepția, transmisia sau percepția durerii sunt foarte variate. Prima substanță folosită pentru anestezie locală a fost cocaina care, alături de eter și procaină, a pus bazele anesteziologiei moderne. Actualmente, lidocaina și articaina sunt cele mai folosite anestezice locale în medicina dentară, chirurgia orală și cea maxilo-facială.

Substanțele anestezice se asociază, în general, cu derivat vasoconstrictor, precum adrenalina, datorită multiplelor avantaje:

• Efect anestezic cu potență și durată semnificativ crescute
• Diminuarea sângerării locale
• Risc scăzut de toxicitate sistemică

Clasificarea metodelor de anestezie, în funcție de locul de acțiune:

• Locală
• Loco-regională
• Generală

Anestezia de contact sau anestezia topică face parte din categoria anesteziilor regionale și constă în aplicarea substanței anestezice pe suprafața mucoaselor prin pulverizare sau badijonare. Este folosită pentru intervențiile de scurtă durată, superficiale, precum și înaintea puncției anestezice.

Anestezia plexală este cea mai utilizată tehnică de anestezie în medicina dentară și presupune injectarea anestezicului paraapical, supraperiostal, de unde difuzează în grosimea osului prin canalele haversiene și anesteziază fibrele nervoase înainte ca ele să pătrundă în apexul dintelui. Ca indicații, această tehnică este frecvent folosită pentru:

• Extracții dentare
• Rezecții apicale
• Inserarea implanturilor dentare
• Intervenții chirurgicale parodontale, precum și extirparea tumorilor gingivale și a chisturilor de dimensiuni mici

Anestezia tronculară periferică vizează un trunchi nervos principal și ramurile sale. Avantajele acestei tehnici sunt: durată de acțiune mai mare, nu deformează regiunea anesteziată și permite efectuarea unor intervenții terapeutice pe teritorii mai întinse. Printre tehnicile de anestezie locală se mai numără și: anestezia intraligamentară, intraosoasă, intrapulpară, etc.

Există, totuși, situații particulare în care se preferă sedarea pacientului, asociată cu o tehnică de anestezie locală sau chiar anestezia generală. Analgezia și sedarea inhalatorie cu protoxid de azot și oxigen permite reducerea anxietății, agitației și diminuează semnificativ percepția senzațiilor neplăcute. Sedarea inhalatorie este diferită de anestezia generală! Pacientul rămâne cooperant, conștient si cu reflexele de apărare păstrate. Tehnica este una simplă, eficientă, lipsită de complicațiile specifice anesteziei generale și este indicată, îndeosebi, la pacienții anxioși, necooperanți și la copii. Anestezia generală este utilizată mai rar în stomatologie, dar prin intermediul unei tehnici corecte și a unei aparaturi speciale, realizează mai multe deziderate:

• Analgezia (înlătură durerea și reacțiile vegetative ale acesteea)
• Hipnoza sau somnul anestezic
• Relaxarea musculară
• Echilibrarea funcțiilor vitale

În concluzie, înainte de alegerea unei tehnici de anestezie, precum și a unei substanțe anestezice, medicul trebuie să ia în considerare toate afecțiunile de fond ale pacientului, stările patologice și fiziologice. Se impune o anamneză amănunțită și detaliată, deoarece chiar și o banală infiltrație plexală poate avea consecințe tragice.